Anunț oficial al lui Cremonese: Vlad Chiricheș rămâne în Serie A

Anunț oficial al lui Cremonese: Vlad Chiricheș rămâne în Serie A
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vlad Chiricheș a fost anunțat oficial în cursul zilei de 4 iulie la noua sa echipă. Fundașul va rămâne în Serie A, unde s-a înțeles cu nou-promovata Cremonese.

Conform directorului sportiv al clubului, Simone Giaccheta, Sassuolo a acceptat oferta clubului pe care acesta îl reprezintă, iar Cremonese a ajuns la un acord de principiu și cu Vlad Chiricheș, care în următoarele zile probabil va semna contractul.

„Am apelat la el pentru a da da experiență și calibru echipei, este un jucător internațional, căpitanul României și credem că poate juca ca fundaș central în trei. Am ajuns la un acord cu Sassuolo și, în principiu, și cu jucătorul, care evaluează unele detalii personale. Așteptăm acest lucru. Am vrut să începem cu apărarea pentru a-i da antrenorului șansa de a lucra din punct de vedere defensiv, ne îndreptăm în această direcție. Vasquez și Chiricheș sunt ținte pe care le-am avut de la început”, a declarat Giaccheta, potrivit tuttomercatoweb.

Vlad Chiricheș s-a înțeles cu noua sa echipă! Căpitanul primei reprezentative a României rămâne în Serie A

Vlad Chiricheș va rămâne astfel în Serie A, unde va bifa al optulea sezon consecutiv. Fundașul a ajuns în „Cizmă” în vara anului 2015, când Napoli îl transfera de la Tottenham Hotspur.

La nivelul primei ligi din Italia, internaționalul român a bifat 94 de partide, în care a marcat 5 goluri și a izbutit să ofere și 2 pase decisive.

Deși a fost timp de 4 sezoane sub contract cu Napoli, Chiricheș nu s-a numărat printre titularii obișnuiți ai echipei și a contabilizat numai 48 de meciuri pentru fostul său club. Comparativ, în 3 ani la Sassuolo, fundașul a evoluat în 62 de rânduri, reușind să-și treacă de 2 ori numele pe lista marcatorilor.

  • 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Vlad Chiricheș, potrivit Transfermarkt.com

  • 75 de selecții a contabilizat fotbalistul pentru prima reprezentativă a României, al cărei căpitan este din 2016. A debutat într-un amical cu Sân Marino, în 2011, sub comanda lui Victor Pițurcă

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×